Lumea la care visăm este o lume în care îngrijirea menstruală sănătoasă, cu ingrediente 100% organice, este accesibilă tuturor femeilor! De asta suntem suuuper încântate să-ți spunem veștile bune: Carrefour este cel mai nou lanț de magazine partenere ENROUSH!
Construim o lume în care menstruația nu este un lucru rușinos pe care trebuie să-l ții ascuns. Ci o funcție normală care ne face mai puternice, căci este o experiență pe care noi, toate femeile, o împărtășim. De aceea, ne bucură atât de tare faptul că în această misiune ni s-a alăturat Carrefour, noul partener ENROUSH pentru a face îngrijirea menstruală organică mai accesibilă tuturor femeilor.
Acum, ne găsești în toate cele 46 de hipermarketuri Carrefour din țară, ca să-ți fie și mai ușor să faci alegeri conștiente, sănătoase și sigure pentru corpul tău!
Înseamnă că nu mai ești nevoită să faci compromisuri pentru sănătatea ta intimă! Căci știm, e mai ușor să faci toate cumpărăturile deodată și să nu-ți iei produsele menstruale separat. Cum e normal ca pe lista de cumpărături să se afle alimentele cu care te hrănești zi de zi, la fel de natural este să pui în coș produse ce au grijă de tine la menstruație lună de lună. Așa că de azi, îți poți lua îngrijirea menstruală 100% organică și de pe rafturile din Carrefour!
Și mai înseamnă că acum, shoppingul pentru produse menstruale nu va mai fi urmat de remușcări, vinovăție sau efecte negative! Fiindcă produsele cu care te răsfățăm la ENROUSH sunt de vis: fără riscuri, fără rușine și fără să faci vreun rău, ție sau planetei.
Bumbac 100% organic certificat GOTS, atât se află în tampoanele organice de la Enroush și nimic altceva! Iar absorbantele și protejslipurile Enroush au doar bumbac 100% organic în stratul superior, și fibre naturale în stratul inferior. Au design anatomic și super confortabil, ca să uiți de senzația de scutec sau de foșnetul specific absorbantelor convenționale. Îngrijirea pură pe care o meriți este moale, fină, și blândă cu pielea ta la menstruație și în fiecare zi.
“ENROUSH este o gură de aer proaspăt în lumea absorbantelor și a tampoanelor. <3 Conțin bumbac 100% organic, oferă un grad excepțional de confort și au deosebită grijă de corpul meu și mediul înconjurător. E ca o îmbrățișare blândă în cele mai delicate momente. Le ador!” - Elena S.
Fără clor, dioxină, parfumuri sau fibre sintetice care să-ți sufoce pielea și să-ți tulbure echilibrul hormonal. Știi exact ce intră în contact cu vaginul și vulva ta, și nu implică nimic care să-ți dezechilibreze pH-ul intim.
Absorbante și tampoane organice cu trei niveluri de absorbție, ca să uiți de pete și scurgeri accidentale. Fluxul menstrual este unic pentru fiecare femeie și meriți să pășești fără griji în fiecare zi.
Produsele Enroush sunt testate dermatologic și aprobate ginecologic. Le-am creat din dragoste pentru tine și grijă pentru zona ta intimă, de aceea le-am făcut sigure chiar și pentru pielea sensibilă. Hipoalergenice, respirabile și cu pH neutru, îți protejează flora intimă ca să scapi de alergii și iritații la menstruație.
“Medicul ginecolog mi-a recomandat să folosesc tampoane organice, așa am găsit ENROUSH. Sunt cele mai bune pe care le-am încercat! Faptul că nu conțin tot felul de chimicale și parfumuri îmi permite să le port fără să-mi provoace iritații și bubițe pe piele, deci chiar le recomand din tot sufletul” - Bianca G.
Ca să nu te mai simți rușinată când le pui în coș, și să-ți continui încrezătoare cumpărăturile în Carrefour. Căci nici nu pare că iei produse menstruale! Sunt ambalate discret și arată mai degrabă a cutie cadou ‒ și chiar e un cadou, care îți celebrează menstruația și îți dăruiește liniște în acea perioadă a lunii.
Poluarea cu produse menstruale convenționale din până la 90% plastic este reală, acestea au nevoie de 600-800 de ani să se descompună. Deoarece nu conțin plastic, absorbantele și tampoanele Enroush sunt complet biodegradabile și se descompun ușor în cel mult 6-12 luni, contribuind la o planetă mai curată. Iar certificatul GOTS pentru bumbacul organic înseamnă că nu a fost cultivat/tratat cu pesticide și fertilizatori timp de cel puțin 3 ani. După folosire, ENROUSH îi redă Naturii resursele în aceeași formă pură!
Nu vom înceta niciodată să sperăm la o lume unde produsele menstruale organice sunt accesibile și la îndemâna oricărei femei. Unde poți citi pe etichetă toate ingredientele, și unde produsele de îngrijire intimă nu te expun lună de lună la chimicale toxice. Este o misiune minunată în care deja avem parteneri la fel de minunați, printre care drogheriile DM, hiperfarmaciile DrMax, benzinăriile OMV, Farmacia Tei și Bebetei.
Faptul că acum ne găsești și pe rafturile tuturor hipermarketurilor Carrefour este un pas înainte să ne îndeplinim această misiune. Să creăm o lume care înțelege că și cumpărăturile pentru produse menstruale sunt normale, și să inspirăm cât mai multe femei la o schimbare pozitivă, pentru ele și pentru planetă.
Este dreptul tău să alegi produse naturale care îți pun sănătatea menstruală pe primul loc. ♥️