De regulă, un ciclu menstrual sănătos durează în medie 28 de zile, și poate să oscileze între 24 și 38 de zile, timp în care corpul trece prin cele patru faze (menstruație, faza foliculară, ovulație și faza luteală). La adolescente, un ciclu menstrual normal poate chiar să depășească 38 de zile.
La fel și durata menstruației, în medie de 5 zile, poate oscila între 2 și 7 zile. Așa arată un ciclu menstrual normal. Dar fiecare corp este diferit, iar faptul că o menstruație sănătoasă se manifestă altfel de la o femeie la alta este de asemenea, perfect normal. Dacă vrei să vorbim mai pe larg despre menstruație, AICI am vorbit fără ezitări despre tot ce trebuie să știi.
Menstruația poate veni de două ori pe lună în cele mai variate situații - și nu întotdeauna sunt îngrijorătoare. În adolescență, de exemplu, e normal să ai ciclu neregulat în primele luni - inclusiv ciclu de 2 ori pe lună. Înseamnă doar că ai un ciclu neregulat, și poate dura câțiva ani până se reglează.
De asemenea, poate să însemne că ai un ciclu mai scurt de 28 de zile (adică între 24 și 28 de zile). Dacă luna are, să spunem, 31 de zile, atunci se poate nimeri să-ți vină menstruația de două ori în aceeași lună, fără să ascundă vreo problemă de sănătate.
Fenomenul devine motiv de îngrijorare și poate însemna că ascunde alte afecțiuni atunci când intervalul dintre cele două menstruații este mai scurt de 24 de zile, sau când sunt însoțite și de alte simptome:
Menstruații constante de 2 ori pe lună, timp de 2-3 luni;
Sângerări în afara menstruației;
Flux abundent în timpul menstruațiilor;
Nevoia de a schimba absorbantul la fiecare 1-2 ore;
Cheaguri de sânge mai mari ca dimensiunea unei monede.
Este important să fii atentă la ce vezi atunci când te întrebi “de ce am ciclu de 2 ori pe lună”. Nu trebuie să confunzi menstruația cu spottingul. Cantitatea de sânge este cheia ca să le deosebești.
La menstruație, sângerarea durează câteva zile și ai nevoie de absorbante sau tampoane pentru a absorbi eficient sângele menstrual astfel încât să nu îți pătezi hainele.
Spottingul, în schimb, constă într-o cantitate mult mai mică de sânge - de multe ori doar câteva picături - și nu ai nevoie de un tampon sau un absorbant normal, ci doar de un daily pentru a evita murdărirea lenjeriei. Îți recomandăm să folosești absorbante zilnice din bumbac organic, care îți păstrează pielea uscată și o lasă să respire fără a te irita cu plastic sau alte chimicale.
Există multe potențiale cauze de menstruație mai devreme și foarte variate. De la cele inofensive precum o banală menstruație mai devreme cu 5 zile din cauza unui ciclu neregulat, până la afecțiuni mai serioase ca problemele hormonale sau fibroamele uterine. Haide să le luăm la rând și să discutăm despre fiecare.
Se poate întâmpla să îți vină menstruația de 2 ori în aceeași lună ocazional, fără niciun motiv aparent, urmând ca totul să se întoarcă la normal ulterior. Un astfel de caz izolat se numește anomalie unică și nu ar trebui să te îngrijoreze.
Înseamnă pur și simplu că ai avut un ciclu menstrual mai scurt în acea lună, după care a revenit la durata normală. Dacă nu apar și alte simptome sau dacă nu se repetă la frecvențe regulate, poți trece peste această anomalie fără nicio grijă.
Și în cazul adolescentelor se poate întâmpla o menstruație venită mai devreme, chiar de două ori pe lună. Mai ales la pubertate, atunci când hormonii fluctuează mult. Nu înseamnă că adolescenta are o problemă de sănătate, dar este bine să discuți despre asta cu medicul ginecolog.
Ciclul neregulat se observă frecvent în primii ani de menstruație, când durata, frecvența sa, zilele de menstruație și fluxul pot varia de la o lună la alta. Conform studiilor, pot trece până la 6 ani până când corpul le reglează.
Endometrul este de fapt mucoasa care învelește interiorul uterului și care se elimină la fiecare menstruație dacă nu se dezvoltă o sarcină. Atunci când aceste țesuturi similare cu cel uterin se dezvoltă în afara uterului, apare afecțiunea denumită endometrioză.
Când endometrul crește excesiv, înseamnă că este mai mult țesut de eliminat, ceea ce poate cauza menstruații abundente sau suplimentare. Mai exact, pe lângă dureri abdominale și alte simptome gastrointestinale, endometrioza cauzează sângerări neregulate și puternice. Ele sunt la fel ca o menstruație, astfel dând impresia că îți vine ciclul de două ori pe lună. Citește AICI mai multe despre viața cu endometrioză și ce alte provocări implică.
Aici vorbim despre anii care preced menopauza - chiar și o perioadă de 10 ani înainte de menopauză - când din nou încep fluctuațiile hormonale și poate să apară iar ciclul neregulat. De exemplu, ciclu de 2 ori pe lună la 45 de ani este un răspuns natural la ritmul alert al ovulației.
Astfel că o menstruație mai devreme sau mai târziu, lipsa sau apariția sa de două ori în aceeași lună, modificarea fluxului, toate pot fi pur și simplu indicii că se apropie menopauza. Înseamnă că urmează o nouă perioadă din viața ta, care este naturală și se întâmplă tuturor femeilor, și despre care am discutat pe larg într-un alt articol de pe blogul Enroush, pe care îl poți citi AICI. Totuși, dacă apar alte simptome ca fluxul foarte abundent sau dureri puternice, discută cu medicul ginecolog.
Ciclul menstrual neregulat este o problemă asociată adesea cu problemele de tiroidă, pentru că acest hormon are rolul de a echilibra procesele hormonale din organism.
Un nivel prea scăzut (hipotiroidism) sau prea ridicat (hipertiroidism) al acestui hormon îți poate deregla menstruațiile, de la schimbarea fluxului la modificarea duratei. Poate cauza chiar și amenoree, adică atunci când menstruația lipsește pentru mai multe luni consecutive.
Așadar atunci când tiroida nu funcționează optim, ciclul menstrual se poate lungi sau scurta, și te poți trezi cu menstruație mai devreme cu 8 zile sau chiar mai mult, astfel rezultând în sângerări de 2 ori pe lună.
Formațiunile tumorale - deși necanceroase - care apar în uter și pe care le cunoaștem sub denumirea de fibroame uterine, îți pot cauza sângerări și pot crește fluxul la menstruație. Fetele care au în familie rude cu fibroame uterine sunt mai predispuse să le dezvolte și ele.
Dacă nu apar și alte simptome (dureri, urinări frecvente, durere la contactul sexual), s-ar putea chiar să nu ai nevoie de tratament - pentru că ele se micșorează sau dispar după menopauză. Dar este întotdeauna bine să discuți cu medicul ca să decideți împreună cea mai sănătoasă abordare.
Când ai ciclu neregulat de două ori pe lună, este posibil ca organismul tău să îți indice un dezechilibru hormonal. Poate fi o tulburare la nivelul estorgenului, al progesteronului sau al testosteronului.
Toți acești hormoni au un rol în ovulație, ceea ce înseamnă că o dereglare hormonală se va reflecta și în dereglarea ovulației. De asemenea, dereglările hormonale pot interacționa cu o mulțime de alte funcții din corpul tău, despre care poți citi mai în detaliu AICI.
Dacă ai ciclu după 2 săptămâni (de 2 ori pe lună), poate fi un rezultat al unei dereglări menstruale. Se numește polimenoree, și înseamnă că îți începi menstruația la intervale mai scurte de 24 de zile.
Dar se poate întâmpla și în mod natural ca menstruația să îți vină de două ori în aceeași lună, fără să indice neapărat o problemă gravă. Este situația în care se află femeile cu ciclu neregulat.
Trebuie să ținem cont că un ciclu menstrual este considerat normal atâta timp cât are loc la intervale de 23 până la 38 de zile. Așa că imaginează-ți, de exemplu, că într-o lună ai menstruație după 33 de zile, prima zi fiind la începutul lunii. Iar din cauză că ai ciclu neregulat, următoarea menstruație îți vine după doar 23 de zile, undeva la sfârșitul aceleiași luni.
Înseamnă că îți începi menstruația cu 10 zile mai devreme decât te așteptai, fără a fi ceva anormal. Este doar un ciclu neregulat care s-a sincronizat să înceapă la finalul aceleiași luni. La fel se poate întâmpla dacă îți începi ciclul cu 7 zile mai devreme.
În mod normal, anticoncepționalele sunt menite să-ți regleze ciclul menstrual. Mai mult, sunt prescrise în cazul ciclului menstrual neregulat pentru a-l ține sub control. Află cum funcționează anticoncepționalele și ce alte efecte au asupra ciclului tău menstrual, citind articolul nostru AICI.
Dar în primele luni de administrare a unor noi pilule contraceptive, este perfect normal să ai spotting, ciclu neregulat și mai ales o menstruație în plus. E un răspuns natural la schimbările hormonale.
La fel și dacă uiți să iei o pastilă într-una din zile. Poate dura câteva luni până când corpul se obișnuiește și menstruațiile se reglează. Dacă durează mai mult sau ai alte simptome, atunci devine o problemă și trebuie să discuți mai amănunțit cu medicul tău.
Primul semn că ar trebui să mergi la medic este atunci când îți vine menstruația de 2 ori pe lună timp de mai multe luni consecutive. Când se repetă frecvent, este foarte probabil să indice o problemă de sănătate care necesită tratament.
De asemenea, este indicat să faci o vizită la medic dacă ai și alte simptome îngrijorătoare, cum ar fi:
Primul pas pentru tratamentul ciclului de două ori pe lună este identificarea cauzei. Spre exemplu, pentru a diagnostica endometrioza sau fibroamele uterine, medicul îți va face o examinare pelvină sau un consult cu ultrasunete.
Ulterior, tratamentul va fi diferit în funcție de cauză, vârstă și starea de sănătate:
Pentru ciclu neregulat în adolescență sau perimenopauză, se pot prescrie anticoncepționale.
Dacă suferi de o problemă de sănătate, se va trata mai întâi cauza principală.
La endometrioză și fibroame uterine, se poate încerca terapia hormonală sau intervenția chirurgicală.
Problemele cu tiroida pot fi tratate prin administrarea de hormoni sintetici.
Cel mai important este să discuți întotdeauna cu medicul tău orice modificare te îngrijorează. Urmează-i mereu recomandările pentru a soluționa cât mai rapid și eficient orice problemă de sănătate, astfel încât ciclul tău menstrual să se regleze și să te bucuri de menstruații normale.
Doar pentru că ești predispusă să ai 2 menstruații în aceeași lună când prezinți anumiți factori de risc, nu înseamnă că o să le și ai. Dar este bine să îi cunoști ca să nu te sperii și să fii pregătită în caz că se întâmplă:
Adolescența: În pubertate, există un risc crescut să ai menstruații neregulate, să-ți vină ciclul la 20 de zile, la mai mult de 38 de zile sau chiar să sari peste o lună.
Factorul genetic: Este un factor de risc, crescându-ți șansele să ai ciclu neregulat pe baza unui fibrom uterin, chist sau perimenopauză precoce, dacă s-a mai întâmplat în istoricul familial.
Problemele hormonale: Problemele cu tiroida sau estrogenul, terapiile hormonale și alte dezechilibre hormonale pot fi cauza ciclului menstrual neregulat și a menstruațiilor de 2 ori în aceeași lună.
Stilul de viață haotic: Fluctuațiile în greutate radicale, stresul, lipsa odihnei și o alimentație nesănătoasă pot cauza dezechilibre hormonale și, implicit, prea puține sau prea multe menstruații într-o lună.
În lipsa tratamentului adecvat, menstruațiile de 2 ori pe lună repetate pot duce și la anumite complicații din cauza pierderii unei cantități mari de sânge. Anemia (cu amețeli, oboseală, dureri de cap, puls neregulat), dificultatea de a identifica perioada de ovulație și, implicit de a rămâne însărcinată, sunt complicații ce pot apărea dacă ciclul tău este neregulat timp îndelungat.
Te poți simți copleșită când îți vine menstruația de 2 ori în aceeași lună, dar să știi că nu ești singură! Între 14% și 25% dintre femei au ciclu neregulat, fără ca asta să însemne întotdeauna o problemă.
Știai că atunci când cauza o constituie dezechilibrele hormonale, sursa problemei poate fi chiar stilul tău de viață? Nivelul de activitate, dieta și obiceiurile îți pot fi aliați sau adversari, de aceea vrem să știi cum gestionezi în mod sănătos menstruația de două ori pe lună. Iată câteva recomandări utile pe care le poți face acasă:
Practică tehnici de gestionare a stresului: te vor ajuta să te relaxezi, să-ți controlezi ritmul respirației și să diminuezi agitația din organism;
Folosește produse potrivite de igienă intimă: pe tot parcursul lunii - și mai ales când sângerezi, ai nevoie de o igienă adecvată pentru a preveni iritațiile sau infecțiile;
Urmează o dietă echilibrată: consumă alimente bogate în nutrienți, care te pot ajuta să previi anemia la care ești predispusă atunci când sângerezi abundent de 2 ori pe lună.
Alege absorbante organice: știm că nu este ușor să te confrunți cu simptomele menstruale, mai ales de 2 ori pe lună, dar un produs convențional cu ingrediente toxice va face totul și mai dificil. Absorbantele Enroush din 100% bumbac organic au super absorbție pentru a te susține și în zilele cu flux abundent, și te protejează de iritații doar cu ingrediente naturale.
Nu ai primit încă răspunsul pentru întrebarea care te îngrijorează? S-ar putea să-l găsești mai jos, unde am răspuns câtorva dintre cele mai frecvente întrebări despre menstruație de 2 ori pe lună.
Deși este mai greu să-ți urmărești ovulația pentru a identifica perioada fertilă, cu siguranță este posibil să rămâi însărcinată chiar și atunci când ai ciclu neregulat, de 2 ori pe lună. De asemenea, sângerările neregulate și spottingul sunt normale în timpul sarcinii, mai ales în primul trimestru.
Acest lucru depinde în mod direct de vârsta și starea ta de sănătate. Dacă este un caz izolat, și te afli la pubertate sau în perimenopauză, este normal să ai ciclu neregulat și să-ți vină prea târziu sau prea devreme - chiar și la 2 săptămâni. În schimb, nu este normal ca acest lucru să se repete mai multe luni, nici când suferi de o problemă de sănătate, hormonală sau de alt tip.
Mai ales în primii ani de menstruație, ciclul neregulat este normal și cel mai adesea se reglează de la sine. Uneori, procesul poate dura ani. Menstruația de 2 ori pe lună devine o problemă la adolescente când se repetă mai multe luni sau când este însoțită de alte simptome îngrijorătoare. În acest caz, medicul poate prescrie anticoncepționale pentru reglarea duratei și a fluxului menstrual.
După vârsta de 45 de ani putem vorbi despre menopauză. În această perioadă, datorită schimbărilor hormonale, se poate modifica și durata ciclului menstrual. Dacă faza foliculară se scurtează, acest lucru poate duce la ovulații mai frecvente și chiar la ciclu de 2 ori în aceeași lună.
Menstruația îți poate începe mai devreme ca rezultat al fluctuațiilor hormonale. Se poate întâmpla la pubertate sau în perimenopauză, sau pe bază de stres cronic, diverse probleme de sănătate sau anumite medicamente. Este normal ca uneori să-ți vină ciclul mai repede. Dar dacă se repetă mai multe luni consecutiv, poate indica o afecțiune mai serioasă și este recomandat să faci o vizită la medic.
În mod normal, ciclul menstrual durează între 23 și 38 de zile. Totuși, este posibil să apară o nouă sângerare după doar 1-2 săptămâni, mai ales dacă începi să iei anticoncepționale. Aceste sângerări sunt normale și ar trebui să oprească după 2-3 luni, când corpul se obișnuiește cu noua cantitate de hormoni.
Nu este neapărat un motiv de îngrijorare dacă ai o nouă menstruație după doar 7 zile, dar cu siguranță trebuie să discuți cu medicul dacă acest lucru se întâmplă de mai multe ori.
Sângerările de o zi de la mijlocul ciclului menstrual sunt comune și se numesc sângerări intermenstruale, sau spotting, despre care ți-am explicat AICI când este cazul să te îngrijorezi. Cauzele pot fi variate, de la stres și efort fizic intens până la schimbarea unor tratamente sau apariția unor probleme de sănătate. Dacă suspectezi că sângerarea indică o problemă, discută cu medicul tău.