Așa cum este perfect normal să ai o viață sexuală activă, la fel de natural este ca uneori să-ți scadă libidoul sau să fii nevoită să reduci frecvența contactelor sexuale.
Ne putem confrunta cu lipsa sexului în viața noastră fie pentru că nu suntem într-o relație, că avem o perioadă plină și stresantă (la birou, în perioada postpartum etc.), că suntem îndrumați spre abstinență pe perioada tratamentului pentru o infecție cu transmitere sexuală sau pur și simplu ca preferință personală ‒ toate sunt situații normale.
Pe termen lung, însă, lipsa de intimitate poate provoca anumite schimbări în corpul nostru, sub formă de efecte negative. Nu este nimic grav și nu înseamnă că nu putem duce o viață liniștită fără sex, dar sunt consecințe care ne pot afecta pe toate planurile: fizic, psihologic și emoțional.
Hai să vorbim despre principalele astfel de efecte și de ce se întâmplă.
Bine, poate e puțin cam dramatic să spunem că inima nu mai funcționează bine pentru că nu faci sex. Este puțin probabil să observi diferențe foarte mari doar pentru că nu ai o viață sexuală activă pentru o perioadă îndelungată (chiar și ani la rândul).
Ce vrem să subliniem de fapt este că da, s-a confirmat că o viață sexuală activă are beneficii inclusiv asupra sistemului cardiovascular. Reducerea presiunii sangvine, a stresului și a riscului de accidente cardiovasculare, toate acestea sunt avantaje care susțin sănătatea inimii atunci când faci sex regulat.
Spunem că inima nu mai funcționează la fel de bine doar pentru că aceste beneficii dispar în lipsa activității sexuale. Dar cu siguranță un stil de viață activ cu un program de antrenamente și o dietă echilibrată vor conta cel puțin la fel de mult pentru sănătatea și funcționarea optimă a inimii tale.
Poate că nu știai, dar contactul sexual regulat îți poate susține sistemul imunitar. S-au făcut și studii care au confirmat că persoanele care fac sex de două ori pe săptămână au un nivel mai mare de imunoglobulina A (un tip de anticorp), care ajută corpul să lupte cu diverse răceli și boli.
Astfel că abstinența sexuală poate duce la scăderea numărului acestor anticorpi din organism și, în consecință, la un sistem imunitar slăbit, mai predispus la răceli și gripe.
Părerile sunt amestecate și rezultatele cercetărilor sunt împărțite, dar s-a găsit o oarecare legătură între frecvența activității sexuale și riscul de cancer de prostată la bărbați.
Într-un studiu făcut în 2016 pe 30.000 de bărbați, s-a observat un risc mai redus al problemelor și cancerului de prostată la cei care au declarat că ejaculează de mai mult de 21 de ori într-o lună.
Vorbim aici mai ales despre femeile la menopauză, care au un risc ridicat de uscăciune vaginală și iritații.
Poți folosi lubrifianți, creme hidratante și tratamente cu estrogen la recomandarea medicului, dar una dintre cele mai bune modalități să-ți menții elasticitatea țesutului vaginal și să previi uscăciunea este prin sex.
În lipsa activității sexuale regulate, vaginul se poate modifica la menopauză, devenind mai rigid, cu țesuturi subțiate. Acest lucru crește riscul să te rănești, să sângerezi și să simți disconfort atunci când în sfârșit faci sex, urmând să deschizi un cerc vicios.
Din cauza disconfortului eviți și mai mult contactul intim, iar abstinența nu face decât să crească și mai mult disconfortul și să crească sensibilitatea la nivelul vaginului.
Uite și un lucru pozitiv: mai puțin contact sexual înseamnă riscuri mai mici să contactezi infecții urinare sau cu transmitere sexuală.
Cu alte cuvinte, una dintre cele mai frecvente cauze ale infecțiilor urinare este faptul că bacteriile transmise de la partener în timpul contactului sexual, lichidul seminal sau chiar prezervativul sau metoda de contracepție folosită, pot irita interiorul vaginului și pot tulbura flora vaginală. Astfel se creează un dezechilibru și o vulnerabilitate în fața infecțiilor.
Atunci când acești factori sunt eliminați prin abstinența sexuală, riscul acestui tip de infecții urinare scade.
Totuși, normele de igienă rămân valabile și la fel și nevoia să ai grijă la tot ceea ce intră în contact cu corpul tău, de la haine și lenjerie până la produse menstruale și de igienă intimă. Căci cauzele infecțiilor urinare sunt foarte variate și doar lipsa sexului nu îți garantează sănătatea vaginală. Am vorbit mult mai multe despre infecțiile urinare, cauzele și simptomele lor pe blogul Enroush și te invităm să citești și acel articol dacă vrei să afli mai multe detalii.
Ajungem și la efectele care apar în plan psiho-emoțional, iar anxietatea și stresul sunt prima consecință și cea imediată a lipsei sexului. Dar înainte să vorbim despre efectele negative asupra sănătății mentale, aruncă o privire peste articolul nostru de AICI, unde ți-am explicat pe înțelesul tău ce este și cum se manifestă anxietatea.
În timpul contactului intim și al orgasmului, corpul eliberează oxitocină, serotonină și dopamină. Acești hormoni te ajută să reduci nivelul de stres și scad anxietatea.
Când intervine abstinența și scade producția acestor hormoni, este posibil ca anxietatea și nivelul de stres să crească, în special dacă obișnuiai să folosești sexul ca un mecanism de coping (gestionarea situațiilor dificile/stresante).
Știai că în urma sondajelor și a cercetărilor, foarte multe femei au confirmat faptul că sexul în timpul menstruației reduc crampele menstruale la fel (sau aproape la fel) de eficient ca ibuprofenul?
Atât relaxarea care se produce cu ajutorul endorfinelor eliberate în timpul sexului, cât și faptul că circulația sangvină este îmbunătățită, duce la diminuarea durerilor abdominale când faci sex la menstruație. Iar atunci când nu o faci, crampele menstruale se pot agrava.
Totuși, nu toate femeile au un partener sexual sau dispoziția necesară să facă sex în acea perioadă a lunii, și este bine să știi că există și alte metode naturale să ameliorezi crampele menstruale fără pastile. Dacă încă nu i-ai încercat, plasturii menstruali Enroush sunt făcuți cu 100% ingrediente naturale biodegradabile, care se încălzesc la contactul cu aerul și oxigenează mușchii uterini, oferindu-ți până la 8 ore de liniște fără dureri menstruale prin terapia cu căldură.
Bineînțeles că un alt aspect afectat direct și imediat de lipsa sexului îl reprezintă relația cu partenerul.
Contactul intim este un element important în viața de cuplu prin care partenerii comunică, se apropie, își întăresc conexiunea. Când acest contact dispare, este posibil să nu te mai simți la fel de conectată emoțional cu partenerul, să apară probleme de comunicare și să se reducă nivelul de fericire și satisfacție în relație.
Încercați să mențineți o legătură strânsă pe perioada abstinenței și o comunicare deschisă, astfel încât să nu permiteți distanței fizice să aibă un impact atât de puternic asupra legăturii dintre voi.
În plus, lipsa sexului nu înseamnă lipsa totală a contactului fizic. Îmbrățișările, sărutul, atingerea, gesturile de afecțiune și deschiderea față de partener pot menține conexiunea în relație chiar și în fără contact sexual.
Uneori, libidoul scăzut este cauza și lipsa sexului este consecința. Despre aceste situații am vorbit deschis într-un alt articol pe blog, unde îți explicăm ce trebuie să știi despre ce nu te excită.
Dar există și cazuri când situația este invers, și anume lipsa sexului este cauza care duce la o scădere și mai drastică a dorinței sexuale.
Cu alte cuvinte, știi cum se spune în popor că “pofta vine mâncând”? La fel și în cazul contactului intim. Cu cât faci sex mai regulat, cu atât cresc șansele să-ți dorești mai mult. Cu cât sexul lipsește mai mult din viața ta și nu mai este asociat cu senzația de plăcere, cu atât pofta de sex scade și ea.
Am vorbit până acum despre principalele efecte negative, dar printre ele ți-am menționat deja și câteva dintre cele mai importante beneficii ale sexului asupra corpului.
Cum spuneam la început, și funcția sexuală face parte dintr-o viață sănătoasă, iar activitatea sexuală regulată îți oferă multiple beneficii în plan fizic și psiho-emoțional, printre care:
Funcționarea mai bună a sistemului cardiovascular
Îmbunătățirea memoriei
Reducerea simptomelor la menstruație și menopauză
Întărirea sistemului imunitar
Îmbunătățirea relației cu partenerul
Reducerea anxietății și a stresului
Creșterea calității somnului
Ameliorarea imediată și rapidă a durerilor
Creșterea libidoului
Multe dintre aceste beneficii dispar sau se reduc semnificativ odată cu abstinența sexuală, dar asta nu înseamnă că e capăt de lume. Citește și articolul nostru despre cum să creezi intimitate fără sex pentru acele perioade din viața ta când contactul sexual e contraindicat sau nu e la îndemână. S-ar putea să fii surprinsă de cât de multe alte modalități există să-ți exprimi afecțiunea față de partener, să menții conexiunea în cuplu și să te bucuri de beneficiile psihologice ale sexului, fără sex.
Există foarte multe motive pentru care o persoană poate intra într-o perioadă de abstinență sexuală, începând de la dorința proprie și până la situațiile de nevoie (ex: la recomandarea medicului).
Nu ai nevoie de niciun motiv pentru a-ți justifica alegerile personale, și faptul că vrei sau nu să ai o viață sexuală activă ține doar de tine. Dar uite mai jos care sunt câteva dintre cele mai comune motive pentru care anumite persoane aleg sau trebuie să-și întrerupă activitatea sexuală:
Asexualitatea
Scăderea libidoului
Dorința de resetare a vieții sexuale
Evitarea anxietății atunci când sexul o creează
Nevoia de timp pentru a procesa și gestiona emoțiile negative legate de sex
Impunerea unor norme sociale sau religioase
Eliminarea totală a oricărui risc de contactare/transmitere a unei infecții cu transmitere sexuală
Sperăm că ți-am răspuns cu acest articol la cât mai multe întrebări legate de efectele negative ale lipsei sexului, dar și de beneficiile unei vieți sexuale active.
Pe final, știm că întotdeauna rămân câteva întrebări cheie la care ai nevoie de un răspuns succint, așa că încercăm să-ți oferim în această secțiune exact răspunsurile pe care le cauți.
Nu sunt chiar efecte adverse, în sensul că aceste consecințe nu sunt grave și nu îți afectează viața sau sănătatea într-o măsură atât de semnificativă. Nu se întâmplă ceva rău doar pentru că renunți la sex. Doar că pe scurt, problema principală cu abstinența sexuală este că dispar sau se reduc beneficiile pe care o viață sexuală activă ți le oferă.
În acest context putem spune că sistemul cardiovascular nu mai funcționează la fel de bine, sistemul imunitar scade, nivelul de stres și anxietate cresc, scad calitatea somnului și libidoul și este afectată relația cu partenerul. Ține cont că toate acestea sunt doar posibilități, iar lipsa sexului nu afectează pe toată lumea la fel.
La femei, lipsa sexului poate înrăutăți simptomele sindromului premenstrual și crampele menstruale. Iar în cazul femeilor la menopauză, abstinența sexuală poate agrava uscăciunea vaginală și disconfortul creat de subțierea țesutului vaginal. În schimb, un efect pozitiv este că scade atât riscul infecțiilor cu transmitere sexuală, cât și riscul infecțiilor urinare.
Din cauză că se reduce secreția de oxitocină și endorfine din timpul sexului, abstinența poate agrava depresia și anxietatea. De asemenea, poate duce la o gestionare mai puțin eficientă a stresului și o calitate mai scăzută a odihnei, mai ales când contactul intim e folosit ca o metodă de eliberare.
Pentru că sexul este un mod de conectare și comunicare între parteneri, lipsa contactului sexual poate crea lacune de comunicare, senzația de distanțare și răceală, sau pierderea conexiunii în cuplu. Este important să continuați să creați intimitate fără sex, să vorbiți despre sentimentele voastre și să vă exprimați afecțiunea prin gesturi fizice non-sexuale (atingeri tandre, îmbrățișări etc.) pentru a evita astfel de efecte negative.
Abstinența sexuală are și anumite beneficii, dintre care cel mai important este reducerea riscului de transmitere/contactare a bolilor cu transmitere sexuală la 0%. Alte beneficii le constituie scăderea riscului de infecție urinară, reducerea anxietății provenite din contactul sexual sau disponibilitatea pentru resetarea vieții sexuale și pentru gestionarea emoțiilor negative cu privire la sex.