Transport gratuit pentru comenzi peste 120 RON

În spatele stresului profesional - BURNOUT-ul

Sindrom Burnout - Simptome, Cauze & Tratament

Te simți copleșită, epuizată, stresată? Nu ești singura care trece prin asta și este momentul să înțelegi de ce corpul tău reacționează așa.

Burnout-ul este un sindrom psihologic real care apare ca un răspuns prelungit la factorii de stres cronici de la job. De cele mai multe ori, persoanele aflate în burnout își pierd total motivația, energia și se simt incapabile să ducă la capăt munca pe care o au de făcut, sună cunoscut? Descoperim acum care sunt simptomele și semnele acestui sindrom, cum se pune diagnosticul, dar și cum ne recuperăm după o astfel de perioadă.

Ce este burnout?

Burnout-ul este o afecțiune complexă asociată cu epuizarea mentală, fizică și emoțională care apare ca urmare a stresului excesiv acumulat pe termen lung. Considerat un fenomen tot mai frecvent în lumea modernă, acum este recunoscut oficial de Organizația Mondială a Sănătății ca sindrom profesional asociat cu creșterea riscului de hipertensiune arterială, alte boli cardiovasculare, depresie și chiar sinucidere.

Până nu demult, termenul se referea doar la riscurile extreme cărora le făceau față profesioniștii din domenii precum sănătate, poliție, situații de urgență, cei care se ocupă de traume și servicii umane, dar astăzi în categoria de risc intră majoritatea persoanelor, inclusiv copiii și părinții lor, cu manifestări în cadrul familial.

Problema trebuie tratată cu seriozitate și responsabilitate, așa că este momentul să acorzi mai multă atenție sentimentelor tale, stării tale de bine, dar și sănătății tale. Toate sunt piese de puzzle din fericirea ta.

Ce este burnout? ➤ Burnout vs stres / depresie / anxietate ➤ Semne & Simptome ➤ Burnout & menstruatia ➤ Metode de Tratament ➤ Afla aici!

Burnout - Simptome & semne

Primele trei semne la care trebuie să fii atentă sunt epuizarea, detașarea și ineficiența. Ușor de zis, nu atât de ușor de reunoscut, știm.

Oboseală psihică și fizică

Primul lucru pe care l-ai putea observa este faptul că ești extenuat tot timpul. De fapt, necontrolată, oboseala se poate transforma rapid în depresie cronică și poate afecta numeroase aspecte ale vieții tale. Acest tip de epuizare se poate manifesta și fizic pritnr-o vulnerabilitate crescută la frig, gripă, greață și dureri de cap. 

Cinism și detașare

S-ar putea să suferi de sindromul burnout dacă ești preocupat constant de gânduri care au legătură cu munca, dar fără să fii orientat către soluții, ci doar către probleme. Poți observa și creșterea pesimismului, lipsa de încredere și apariția sentimentului de izolare și deconectare de la alte persoane și de mediul tău, ca semne ale epuizării profesionale.

Scăderea performanțelor profesionale/școlare

Una din consecințele unei stări prelungite de epuizare și afectare a circuitelor nervoase de la nivelul cortexului prefrontal, este chiar scăderea randamentului și a performanțelor la locul de muncă sau școală.

Lipsa motivației

Unul dintre cele mai întâlnite simptome ale burnout-ului este incapabilitatea de a găsi resursele interioare necesare pentru a duce la bun sfârșit sarcinile de la serviciu. Sigur, manifestările diferă, deci poate fi vorba și că îți bifezi taskurile, dar o faci cu întârziere sau incomplet.

Munca obsesivă

La capătul opus avem continuarea preocupărilor și efectuării muncii chiar și după program, în orele libere, pentru a recupera din întârzieri. Aceste activități se desfășoară în detrimentul orelor de relaxare și detensionare a corpului tău.

Probleme cognitive

Nu este ceva neobișnuit dacă observi la tine o scăderea a capacității de concentrare, organizare și atenție. Uiți lucruri, ori ți le amintești cu greu, nu poți să te concentrezi și totul conduce la eșec personal și profesional.

Modificarea obiceiurilor de somn

Dacă te confrunți cu insomnii, treziri frecvente, schimbarea orarului de somn, trebuie să știi că acestea sunt semnale de alarmă în legătură cu epuizarea psihică și emoțională.

Emoții negative

Frustrare, iritabilitate, dezamăgire, devalorizare, iritare, critică, lipsa de perspectivă, sentimentul de gol, aceste sentimente devin dominante atunci când te confrunți cu burnout-ul profesional.

Ce este burnout? ➤ Burnout vs stres / depresie / anxietate ➤ Semne & Simptome ➤ Burnout & menstruatia ➤ Metode de Tratament ➤ Afla aici!

Probleme interpersonale

Pot apărea conflicte atât acasă, cât și la locul de muncă, îți poate scădea toleranța sau eviți să vorbești cu colegii sau membrii familiei.

Lipsa grijii pentru tine

Când fenomenul de epuizare apare, oamenii obișnuiesc să se pună pe locul doi și fac alegeri din cele mai nesănătoase: fast food, alcool, fumat, nopți albe. Până și automedicația poate deveni o problemă dacă, spre exemplu, nu poți renunța la somnifere, alcool sau cafea.

Scăderea calității vieții

Așa cum este de așteptat, un stil de viață în care burnout-ul este dominant, apar și probleme precum lipsa satisfacției personale, profesionale, te simți inutil și blocajele devin o problemă zilnică.

Probleme de sănătate

Cel mai îngrijorătoare sunt perioadele lungi de burnout care conduc la stres cronic grav. Acesta poate crea probleme reale de sănătate, cum ar fi dureri de cap, migrene, probleme digestive, boli de inimă, diabet zaharat, depresie și chiar obezitate.

Simptomele și semnele pe care corpul tăi ți le transmite pot fi exact acestea sau complet diferite. Este important ca tu să îți iei un moment să te asculți și să înțelegi dacă există sau nu o problemă.
 

Cum afecteaza burnout-ul menstruatia?

Așa cum povesteam și mai devreme, corpul îți poate transmite și semnale fizice că ceva nu este în regulă. Printre aceste semnale se numără și dezechilibrele hormonale care se pot declanșa pe fond emoțional, de obicei din cauza stresului prelungit. Din păcate, dezechilibrul hormonal conduce mai apoi, în cazul femeilor, și la consecințe care țin de ciclul menstrual.

Nenumărate femei spun că menstruația lor este mai abundentă și durerile sunt mai intense atunci când trec printr-o perioadă dificilă, în care sunt epuizate sau stresate. Pentru a înțelege și mai bine cum funcționează echilibrul hormonal, dar și mai important, la ce să te aștepți în cazul unui dezechilibru, te invităm să citești articolul nostru care îți va răspunde la toate întrebările.

Iar dacă simți că astăzi este ziua în care tu faci o schimbare în viața ta, cum ar fi să începi de la cea mai sensibilă zonă a corpului tău? Zona ta intimă merită o atenție deosebită, merită grijă și iubire, merită să simtă doar ce înseamnă atingerea naturii, nu și cea a plasticului. 

Din păcate, clasicele produse de pe rafturile magazinelor nu sunt sigure pentru sănătatea ta și folosesc substanțe chimice care îți afectează flora bacteriană, dezechilibrează valoarea pH-ului și lasă loc infecțiilor în corpul tău. Mâncărime, durere puternică, iritații, spune NU tuturor problemelor și lasă-te purtată de val în lumea ENROUSH, unde grija organică, de calitate pentru tine și corpul tău este un “must”, nu un “nice to have”.

Ce este burnout? ➤ Burnout vs stres / depresie / anxietate ➤ Semne & Simptome ➤ Burnout & menstruatia ➤ Metode de Tratament ➤ Afla aici!


Convinge-te chiar de la clientele noastre:
O experiență grozavă! Mi-a schimbat absolut viața, deși am folosit alte mărci, din bumbac organic, Enroush mi-a depășit cu mult așteptările! Per total, m-am simțit foarte confortabil purtându-le, absorbția este cu siguranță superioară și am simțit că mi-a scăzut cu siguranță durerea cu 80% și am avut un flux menstrual normal de când le folosesc. Totul atât de frumos împachetat, oamenii sunt atât de plăcuti și drăguți. Sunt foarte recunoscătoare pentru existența mea! Dacă cineva are îndoieli, vă spun că acestea produse sunt excelente! Elena
Folosesc tampoanele de câteva zile, încă de la prima menstruație de când le-am comandat. Pot spune că iritațiile și mâncărimile au dispărut în timpul utilizării absorbantelor Enroush și nu au mai mirosit după câteva ore ca cele pe care le-am folosit de la un magazin obișnuit. Sper că experiența mea va continua să fie plăcută, caut mereu modalități de a îmbunătăți modul în care îmi îngrijesc corpul (produse naturale, fără chimicale) și cel mai important să nu mai poluez mediul înconjurător cu tone masive de deșeuri de plastic. Continuați să faceți o treabă grozavă! Alina

Prietenoase cu tine și cu planeta, la ENROUSH vei găsi doar produse naturale, create din bumbac organic certificat GOTS, care nu îți pun sănătatea în pericol, nici măcar pentru o secundă.

Cum faci Burnout?

O persoană care ajunge la epuizare trece prin mai multe etape. Printre acestea se numără:

  • nevoia puternică de afirmare

  • neglijarea nevoilor personale

  • apariția situațiilor conflictuale (acasă sau la muncă)

  • negarea problemelor

  • izolarea de familie și de grupul social

  • schimbarea comportamentului

  • autodevalorizarea

  • sentimentul de gol interior, de irosire personală

  • stări depresive

  • colaps fizic și emoțional

Ce este burnout? ➤ Burnout vs stres / depresie / anxietate ➤ Semne & Simptome ➤ Burnout & menstruatia ➤ Metode de Tratament ➤ Afla aici!

Se cunosc trei tipuri de burnout, anume:

  • burnout-ul individual, cauzat de vorbirea în exces negativ despre sine, nevroza și perfecționismul;
  • burnout-ul interpersonal, cauzat de relații dificile cu oamenii de la serviciu, ori de acasă;
  • burnout-ul organizațional, cauzat de o organizare slabă, de cerințe extreme și de termene nerealiste, care te fac să simți că locul tău de muncă sau cariera ta sunt în pericol.
     


Alte cauze ale declanșării epuizării profesionale sunt:

  • responsabilități și așteptări neclare din partea managerului;

  • presiunea timpului, în mod nerezonabil;

  • sarcini de lucru greu de gestionat (pe cont propriu) sau deficiențe de gestionare a timpului;

  • lipsa comunicării și a sprijinului la locul de muncă;

  • colegi sau lideri nepoliticoși și nepăsători;

  • tratament nedrept, nerecunoașterea meritelor și a eforturilor;

  • lipsa delimitării calre între muncă și timpul liber.

Dacă te identifici cu scenariile propuse, nu te speria. Avem și metode de tratament pentru tine și povestim imediat despre ele.

 

Cine este mai predispus la burnout?

Unele persoane pot prezenta un risc ridicat de a suferi de burnout din cauza unor predispoziții genetice sau a unor momente dificile în viață: traumă, divorț, deces). Chiar și trăsăturile de personalitate precum pesimismul, perfecționismul, labilitatea emoțională, capacitatea redusă de adaptare la situații de stres, nevoia de a deține controlul, competitivitatea, acestea au și ele un aport negativ și se pot amplifica efectele epuizării profesionale.

Sindromul de burnout - factori de risc

Următorii factori pot contribui la epuizarea la locul de muncă:

  • Ai un volum mare de muncă și lucrezi ore lungi.

  • Te lupți cu echilibrul dintre viața profesională și viața privată.

  • Lucrezi într-o profesie de ajutor, cum ar fi îngrijirea sănătății.

  • Simți că ai puțin sau deloc control asupra muncii tale.

Desigur, acești factori de risc sunt în realitate în mare parte în controlul tău, doar că în momentul în care te confrunți cu burnout-ul, nu mai realizezi acest lucru.

Cum se pune diagnosticul de burnout?

Tabloul clinic al sindromului burnout nu este unul ușor de descris. Acesta diferă de la persoană la persoană, dar în esență reprezintă un set de simptome de disfuncție socială și de tulburări psihosoamtice și somatice. Ce înseamnă asta?

Burnout-ul prezintă trei mari categorii de simptome ale stresului: epuizare fizică cu prezența simptomelor fizice, epuizare emoțională cu prezența simptomelor legate de atitudini și sentimente și simpltome comportamentale care conduc la productivitate scăzută, insatisfacție la locul de muncă.

În prezent, nu există metode bine studiate care să determine diagnosticul de sindrom burnout. Totuși, mai ales în mediul online există numeroase chestionare pentru auto-evaluare precum este "Maslach Burnout Inventory” (MBI), disponibil pentru diferite grupuri profesionale, însă nu este acreditat pentru a fi folosit ca test diagnostic. 

Simptomele burnout-ului pot fi ușor confundate cu cele ale unor tulburări mintale precum depresia, anxietatea.

 

Consecintele sindromului de burnout netratat

Ignorarea semnelor de burnout sau amânarea tratamentului pot avea consecințe semnificative, inclusiv:

  • Stres excesiv
  • Oboseală
  • Insomnie
  • Tristețe, furie sau iritabilitate
  • Abuzul de alcool sau substanțe
  • Boli cardio-vasculare
  • Tensiune arterială crescută
  • Diabet de tip 2
  • Vulnerabilitatea la boli

Astfel de cazuri apar în momentul în care, pentru prea mult timp, refuzi să vorbești cu un specialist sau chiar să iei tu decizii care ți-ar putea îmbunătăți stilul de viață. Primul pas este să înțelegi ce simți, apoi să acționezi în consecință, pentru binele tău.
 

Care este diferenta dintre burnout si alte afectiuni?

Așa cum am povestit și mai devreme, burnout-ul poate fi cu ușurință confundat cu alte afecțiuni sau tulburări mentale. Așadar, să aflăm împreună care sunt diferențele.

 

Diferenta dintre Burnout & Depresie

Atât sindromul burnout, cât și depresia includ oboseală excesivă, tristețe accentuată și performanțe reduse la locul de muncă. Cu ce este diferit burnout-ul este că, de cele mai multe ori, apare pe fondul unor probleme la locul de muncă. În cazul depresiei, pe de altă parte, gândurile negative sunt legate de toate aspectele vieții.

Depresia se manifestă și prin stimă de sine scăzută, un sentiment de inutilitate a vieții și, uneori, tendințe suicidale. Acestea nu sunt simptome tipice ale sindromului burnout, dar epuizarea excesivă profesională poate crește șansele de a deveni depresiv.

Ce este burnout? ➤ Burnout vs stres / depresie / anxietate ➤ Semne & Simptome ➤ Burnout & menstruatia ➤ Metode de Tratament ➤ Afla aici!
 

Diferenta dintre Burnout & Anxietate

Anxietatea este sentimentul care te distanțează de lucrurile care te înspăimântă, este starea de frică, generalizată, care anticipează un disconfort sau o neplăcere. Practic, când anxietatea are legătură cu locul de muncă, aceasta alimentează sentimentele negative pe care le simți și conduce mai apoi la burnout.

Și mai multe moduri în care îți poți liniști mintea sau metode prin care poți înțelege dacă suferi de anxietate găsești în magicul articol de AICI.

Diferenta dintre Burnout & Stres

Dacă stresul este rezultatul unei tensiuni trecătoare, burnout-ul este rezultatul unei tensiuni permanente. Burnout-ul poate fi considerat stadiul final al unei rupturi de adaptare, dezvoltat în timp din cauza expunerii pe termen lung la stres profesional.

Stresul există independent de burnout și poate fi depășit cu ușurință dacă este gestionat eficient. În schimb, o gestionare deficitară conduce la burnout, mai ales în contextul unui loc de muncă solicitant.

Diferenta dintre Burnout & Oboseala Cronica

Cu toate că se aseamănă foarte mult, diferența dintre burnout și oboseală cronică este că prima are cu siguranță legătură cu aspectul profesional al vieții, pe când cea de-a doua se poate manifesta chiar și în absența stresului la locul de muncă, ca o combinație de mai mulți factori.

Oboseala cronică este determinată de un amalgam de factori care țin de job, familie și alte aspecte ale vieții personale. Pe de altă parte, burnout-ul este cauzat de aspecte care țin de job, dar se poate extinde sub formă de sentimente negative și în privința satisfacției personale sau familiale.

Recuperare - Cum se trateaza sindromul de burnout?

Burnout-ul este o condiție permanentă care se poate schimba doar dacă faci ceva în acest sens. Uite câțiva pași pe care îi poți face pentru a depăși această perioadă din viața ta:

  • Identifică factorii de stres din viața ta și redu-i pe cei inutili, secundari.

  • Revizuiește-ți prioritățile și asigură-te că sunt realiste și conectate la obiectivele tale mai mari.

  • Structurează-ți mai bine fiecare zi, creează un plan și ține-te de el.

  • Creează un ritual de încheiere a zilei de lucru pentru a separa mai ușor munca de timpul tău personal.

  • Concentrează-ți atenția pe progres, nu doar pe scopul final.

  • Practică în fiecare zi un hobby, măcar pentru o oră.

  • Asigură-te că te odihnești atât cât ai nevoie.

  • Petrece mai mult timp cu oamenii dragi, cu prietenii ori familia și deconectează-te de la stresul profesional.

  • Meditează pentru câteva minute în fiecare zi pentru a-ți relaxa corpul.

  • Caută suport în oamenii dragi, în oamenii în care ai încredere sau într-o rețea de asistență.

Dacă simți că micile schimbări pe care le faci în stilul tău de viață nu au efectul dorit, încearcă să găsești un terapeut în fața căruia te poți deschide și alături de care poți înțelege mai bine călătoria ta emoțională.

#laviENROUSH
Dialoguri libere, fără tabuuri
Ce-ar fi să primești sfaturi utile legate de menstruație plus un
DISCOUNT DE 10% pe care să îl folosești la prima ta comandă?
Pentru scopuri precum afișarea de conținut personalizat, folosim module cookie sau tehnologii similare. Apăsând Accept, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Află in sectiunea Politica de Cookies mai multe despre cookie-uri, inclusiv despre posibilitatea retragerii acordului.