Cancerul ovarian este o boală gravă și principala cauză de mortalitate la femeile diagnosticate cu afecțiuni tumorale ale sistemului reproducător. Opțiunile de tratament sunt limitate în stadiile târzii, așa că depistarea timpurie este esențială pentru a trata tumoarea cu succes.
Cancerul de ovar este al 8-lea cel mai frecvent tip de cancer la persoanele de sex feminin, așa că nu poți ignora măsurile de prevenție pe principiul „nu mi se va întâmpla mie”. Uite ce trebuie să știi despre factorii de risc, simptomele și stadiile afecțiunii, ce opțiuni de tratament există dar și ce măsuri de prevenție este important să urmezi.
Cancerul ovarian este o afecțiune complexă care atacă organele reproducătoare feminine. Este caracterizat de creșterea și înmulțirea necontrolată a unor celule anormale la nivelul ovarelor, dar și în trompele uterine sau peritoneu (acea membrană subțire care căptușește interiorul peretelui abdominal).
Aceste celule canceroase ajung să formeze o tumoare și, dacă nu sunt depistate timpuriu, treptat vor începe să afecteze și țesuturile din jur.
În România, anual sunt diagnosticate mii de paciente cu cancer ovarian. Conform datelor Global Cancer Observatory, în 2022 la noi în țară au fost înregistrate 1.788 de cazuri noi și 1.195 de cazuri de deces provocat de cancerul ovarian.
Medicii nu au identificat deocamdată cauzele precise ale cancerului ovarian, dar cercetările sugerează că ar putea fi provocat de anumite mutații ale celulelor la nivelul ADN-ului, care stimulează înmulțirea rapidă a celulelor anormale și apariția tumorii.
Totuși, există mai mulți factori de risc care pot crește probabilitatea de apariție a cancerului ovarian, precum vârsta, factorii genetici și endometrioza.
Înaintarea în vârstă crește riscul de cancer ovarian. De fapt, cele mai multe cazuri apar după menopauză, la persoane cu vârste de peste 50 de ani.
Cu toate acestea, și femeile tinere pot dezvolta forme mai rare de cancer ovarian.
Riscul de apariție a cancerului de sân și de ovare este mai ridicat la persoanele ale căror rude apropiate (în special mama sau sora) au avut sau au această afecțiune.
Aproximativ 10% dintre cazurile de cancer ovarian se datorează factorului genetic, deoarece se pot moșteni versiuni mutante ale genelor BRCA1 și BRCA2.
Rezultatele cu privire la legătura dintre cancerul ovarian și terapia de substituție hormonală sunt contradictorii, dar cercetătorii sugerează că dacă într-adevăr există o legătură, este una nesemnificativă.
Totuși, aceștia cred că renunțarea la terapia de substituție hormonală scade riscul de apariție a cancerului ovarian.
Endometrioza este o afecțiune în cadrul căreia celule similare celor din țesutul care căptușește uterul (endometru) cresc în afara uterului, preponderent la nivelul ovarelor și cavității abdominale. Conform cercetărilor, în cazul pacientelor care suferă de endometrioză, riscul de apariție a cancerului ovarian este mai ridicat.
Femeile care au avut anterior o tumoare ovariană sunt expuse unui risc mai crescut de a dezvolta cancer ovarian în viitor, fie în ovarul celălalt, fie în alte părți ale corpului.
În primele stadii, cancerul ovarian rareori se manifestă vizibil, și în general o face prin simptome mai puțin evidente și ușor de ignorat, cum ar fi balonarea. În stadiile mai avansate, printre posibilele simptome ale acestui tip de cancer se regăsesc:
Există patru stadii ale cancerului ovarian. Primele două stadii corespund fazei incipiente, când tratamentul are cea mai mare rată de succes. Ultimele două stadii corespund fazei avansate, când opțiunile de tratament sunt mai limitate.
Primul stadiu al afecțiunii este etapa în care doar ovarele sunt afectate. La rândul său, această etapă se împarte în trei stadii: stadiul I A, stadiul I B și stadiul I C.
Stadiul I A înseamnă că boala afectează doar unul dintre cele două ovare.
În stadiul I B, cancerul se extinde și la celălalt ovar, ceea ce înseamnă că ambele ovare sunt afectate.
În stadiul I C, boala progresează astfel încât celulele canceroase încep să se extindă și în afara ovarelor, fiind prezente chiar și în fluidele din zona abdominală.
Stadiul II al cancerului de ovare este caracterizat de creșterea celulelor canceroase în afara ovarelor, în zona pelvisului (delimitat de șolduri). La fel ca primul stadiu, și stadiul al doilea are la rândul său trei etape: A, B și C.
Stadiul II A reprezintă o extindere a cancerului în trompele uterine sau în uter.
Stadiul II B se referă la creșterea celulelor canceroase în alte țesuturi ale pelvisului, cum ar fi colonul sigmoid, rectul sau vezica urinară.
În stadiul II C, cancerul este prezent și în alte țesuturi ale pelvisului, iar în lichidul extras din abdomen se află celule canceroase.
În stadiul III, cancerul se răspândește și în cavitatea abdominală și poate afecta ganglionii limfatici din partea superioară a abdomenului, în spatele uterului și zona inghinală. La fel ca în stadiile precedente, gravitatea cancerului ovarian în stadiul III este redată prin etapele A, B și C.
Cancerul ovarian în stadiul III A nu afectează încă ganglionii limfatici, dar se extinde microscopic și afectează peritoneul, membranele peritoneale și intestinul subțire.
Nu sunt afectați ganglionii limfatici nici în stadiul III B, dar în peritoneu sau extrapelvin sunt vizibile creșteri tumorale macroscopice, cu dimensiuni sub 2 cm.
Stadiul III C este etapa în care dimensiunile excrescențelor tumorale depășesc 2 cm, iar acestea sunt prezente în peritoneu sau extrapelvin și pot afecta nodulii limfatici din partea superioară a abdomenului, din zona inghinală sau din spatele uterului. De asemenea, celulele canceroase pot apărea pe ficat sau pe splină.
Stadiul IV este cel mai avansat stadiu al cancerului ovarian. În această etapă, celulele canceroase ajung în zone îndepărtate de ovare, afectând țesuturile, ganglionii limfatici și chiar organele. Stadiul IV are doar două etape, respectiv A și B.
Stadiul IV A este caracterizat de răspândirea celulelor canceroase până la fluidul din jurul plămânilor.
În stadiul IV B, cancerul se extinde în interiorul splinei sau al ficatului, afectează nodulii limfatici poziționați la distanță mare de ovare, sau organe precum pielea, plămânii și creierul.
Cancerul ovarian se dezvoltă din celulele care formează și susțin ovarele. Aceste celule sunt de mai multe tipuri: celule epiteliale care învelesc ovarele, celule germinale care produc ovule în interiorul ovarelor, și celule stromale de structură, care sprijină producția de hormoni.
Astfel, în funcție de celulele implicate, există mai multe tipuri de cancer de ovar.
Tumora epitelială este cel mai frecvent tip de cancer ovarian (aproximativ 65% până la 90% din cazuri) și pornește din stratul subțire care acoperă exteriorul ovarelor.
Tumora stromală își are originea în celulele responsabile cu producția de hormoni la nivelul ovarelor și în general este diagnosticat timpuriu în comparație cu alte tipuri de cancer. Doar aproximativ 7% dintre cazurile de cancer ovarian pornesc din celulele stromale.
Tumora celulelor germinale este o formă mai rară de cancer ovarian și pornește de la celulele care produc ovule în interiorul ovarelor.
Este o formă agresivă de cancer care apare în aproximativ 25% din cazuri și afectează în mod special femeile tinere și adolescentele. Însă tratamentul are o rată ridicată de succes dacă boala este depistată devreme.
De regulă, cel care diagnostichează cancerul ovarian este medicul ginecolog. Acesta va lua în considerare simptomele, rezultatele investigațiilor și istoricul familial.
Printre investigațiile necesare pentru stabilirea diagnosticului se numără testele de sânge (prezența în sânge a unui nivel ridicat de substanță CA 125 poate semnala prezența cancerului ovarian) și investigațiile suplimentare care pot confirma boala: investigații imagistice la nivelul abdomenului și analize transvaginale pentru observarea ovarelor.
Medicul poate recomanda și alte teste suplimentare pentru confirmarea diagnosticului. Printre acestea se numără tomograful computerizat pentru imagini exacte ale ovarelor din mai multe unghiuri, radiografia plămânilor pentru a stabili dacă boala s-a extins până acolo, biopsie pentru analiza ovarelor sau a fluidului din jurul lor, sau laparoscopie pentru a examina ovarele și a colecta o probă pentru testare.
Tratamentul pentru cancerul ovarian se stabilește în funcție de stadiul în care se află boala, și va ține cont totodată de starea de sănătate a pacientei și de dorința ei vis-a-vis de fertilitate (dacă își dorește sau nu copii în viitor).
În stadiile incipiente, când încă este posibil, scopul principal al tratamentului este să vindece cancerul. În stadiile avansate, scopul tratamentului este să încetinească progresul bolii și să contribuie la ameliorarea simptomelor.
În majoritatea cazurilor, se folosește o combinație între chimioterapie și intervenție chirurgicală.
În funcție de stadiul bolii, se poate alege un anumit tip de tratament chirurgical. Aceste intervenții sunt complexe, iar perioada de recuperare poate ajunge până la trei luni, cu recomandare de odihnă și evitare a efortului fizic intens în primele 3-4 săptămâni.
Pentru stadiile incipiente când doar unul dintre ovare este afectat, se poate realiza o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea ovarului respectiv și a trompei sale uterine. În acest stadiu, o astfel de intervenție nu va afecta fertilitatea pacientei. Atâta timp cât celălalt ovar funcționează normal, pacienta va avea în continuare ciclu menstrual, sângerări vaginale lunare care necesită folosirea produselor menstruale și capacitatea de a avea copii în viitor.
Intervenția chirurgicală se poate realiza și pentru îndepărtarea ambelor ovare și a trompelor uterine, dacă amândouă au fost afectate și boala încă nu s-a extins mai departe. Nici această procedură nu afectează uterul, așa că pacienta poate în continuare să rămână însărcinată dacă alege fie să urmeze o procedură de criogenare a ovulelor sau a embrionului, fie să primească ovule de la un donator.
Tratamentul chirurgical se poate realiza și în stadiile avansate, dar se vor îndepărta atât ovarele și trompele uterine, cât și uterul și nodulii limfatici afectați. În urma unei astfel de intervenții, pacienta nu va mai putea avea copii.
Chimioterapia este o metodă de tratament care constă în administrarea unor medicamente (intravenos sau sub formă de tablete) menite să distrugă celulele canceroase și, deseori, este folosită în combinație cu tratamentul chirurgical.
De regulă, medicii recomandă chimioterapia după intervenția chirurgicală, cu scopul de a distruge celulele canceroase rămase în corp, de a le reduce numărul și de a le elimina în cazul în care cancerul revine după operație.
Chimioterapia se realizează la spital, dar pacienții se pot întoarce acasă în aceeași zi. Din păcate, acest tratament poate avea efecte secundare precum oboseală, stări generale de rău, pierderea apetitului, pierderea părului, diaree și risc crescut de infecții. De aceea, chimioterapia se realizează în cicluri (în general 6 cicluri a câte 3 săptămâni), și se asigură perioade de pauză pentru a-i oferi organismului timp de refacere.
Terapia țintită este utilizată mai ales în cazul cancerului ovarian recurent, deoarece vizează zonele vulnerabile ale celulelor tumorale. După ce medicul testează celulele canceroase și confirmă că tratamentul va avea efect, terapia țintită se bazează pe administrarea unor medicamente care acționează direct asupra celulelor canceroase.
Dificultățile respiratorii, stările generale de rău, pierderea apetitului, diareea și oboseala cronică se numără printre efectele secundare posibile în urma terapiei țintite, iar medicul poate recomanda ședințe de fizioterapie pentru a ajuta în procesul de recuperare.
De asemenea, se recomandă concediu medical de la locul de muncă pentru 1-3 luni, evitarea exercițiilor fizice pentru 3 luni și evitarea condusului timp de 1 lună de la efectuarea tratamentului.
Tratamentul cu radioterapie se bazează pe utilizarea radiațiilor pentru a distruge celulele canceroase și pentru a reduce dimensiunile tumorilor dacă acestea s-au extins și în alte părți ale corpului.
Radioterapia este recomandată în cazuri rare, de obicei după intervenția chirurgicală, și poate avea efecte secundare asemănătoare chimioterapiei: oboseală cronică, sensibilitatea pielii și pierderea părului în zona tratată.
Deoarece nu se cunosc cauzele exacte, nu există nici metode eficiente care să prevină cu certitudine apariția cancerului ovarian. În schimb, există câteva măsuri care pot ajuta la reducerea riscului de apariție a bolii sau la depistarea timpurie, cum ar fi vizitele regulate la medicul ginecolog și un stil de viață cât mai echilibrat.
Momentan nu există teste specifice de screening pentru detectarea timpurie a cancerului ovarian, așa cum este spre exemplu testul Babeș-Papanicolau în cazul cancerului de col uterin. Însă necesitatea unei metode eficiente de screening pentru detectarea precoce continuă să preocupe lumea medicală.
Până atunci, controalele ginecologice de rutină cu examen pelvin complet sunt esențiale pentru monitorizarea sănătății reproductive și pentru depistarea din timp a cancerului ovarian.
Chiar dacă nu există o metodă de screening specifică, există metode de evaluare a riscului și de depistare precoce. Ecografia transvaginală și testul de sânge CA 125 sunt utilizate cel mai frecvent pentru a depista cancerul ovarian.
Dacă în urma acestor analize de rutină, medicul are motive de suspiciune cu privire la existența unor celule canceroase la nivelul ovarelor, poate recomanda investigații suplimentare pentru stabilirea unui diagnostic corect.
Cancerul ovarian este o boală complexă, dificilă, care vine la pachet cu o mulțime de întrebări și temeri firești. Dar pentru că informarea corectă este un prim pas spre prevenție, depistare timpurie și tratament eficient, mai jos ți-am pregătit răspunsuri clare pentru cele mai frecvente întrebări legate de acest tip de cancer.
Cancerul ovarian este al 8-lea cel mai frecvent tip de cancer la nivel mondial, în cazul femeilor. În România, estimările arată cu aproximație că peste 1.700 de femei sunt diagnosticate anual, însă datele exacte pot varia.
Rata de incidență standardizată conform Global Cancer Observatory este de 9.6 cazuri la 100.000 de femei la noi în țară, ceea ce înseamnă că, în medie, 9-10 femei din 100.000 dezvoltă această boală într-un an.
De cele mai multe ori, da, dacă boala este depistată într-un stadiu incipient. Poți rămâne însărcinată natural după un tratament chirurgical de îndepărtare a unui ovar, dar poți avea copii și după îndepărtarea chirurgicală a ambelor ovare dacă primești ovule de la un donator sau dacă urmezi o procedură de criogenare a ovulelor sau a embrionului.
Totuși, în stadiile avansate, dacă îți sunt îndepărtate chirurgical atât ovarele cât și uterul, sau dacă urmezi un tratament îndelungat cu chimioterapie, acestea îți pot afecta capacitatea de a avea copii pe viitor.
Deși cancerul ovarian nu are în prezent un test de screening eficient, controlul ginecologic anual însoțit de ecografie transvaginală poate ajuta la detectarea precoce a unor modificări. Dacă prezinți un risc ridicat (spre exemplu când ai un istoric familial de cancer ovarian sau de sân), frecvența controalelor ar trebui stabilită împreună cu medicul tău.
Alimentația sănătoasă, acupunctura și tehnicile de reducere a stresului sunt terapii naturale care pot sprijini corpul pe durata tratamentului. Însă nu există dovezi științifice solide că terapiile naturiste sau alternative pot vindeca sau înlocui tratamentul oncologic clasic. Întotdeauna este important să discuți cu medicul înainte de a încerca orice metodă alternativă, pentru a evita interacțiuni periculoase cu tratamentul de bază.
Tratamentul și vindecarea cancerului ovarian au rate de succes mari dacă diagnosticul este realizat în stadii timpurii. Conform statisticilor existente, chiar și în stadiul IV de evoluție, aproximativ 33% dintre paciente trăiesc cel puțin încă 10 ani după diagnosticare și tratament, iar 50% cel puțin încă 5 ani. În plus, pe măsură ce sunt dezvoltate noi modalități de tratament și eficiența lor crește, rata de supraviețuire continuă să se îmbunătățească.
Sursa foto: Pexels.com