Transport gratuit pentru comenzi peste 120 RON

Histerectomia totală / parțială: Recuperare & Viața după histerectomie

Cum arată viața unei femei după histerectomie? Dacă urmează să faci o astfel de operație, sau dacă ai făcut-o deja, atunci cum va arăta viața ta de acum înainte? Citește articolul și vom încerca să te ajutăm să afli.

Știai că în anumite situații, viața ta sexuală poate chiar să se îmbunătățească după histerectomie? Dar într-adevăr, există și cazuri când apar efecte secundare. Bineînțeles că toate acestea depind mai ales de cauza pentru care ți s-a efectuat procedura. Așa că în acest articol îți spunem totul despre procesul de recuperare și viața după histerectomie.

Ce este histerectomia

Histerectomia este procedura chirurgicală de îndepărtare a uterului (vei vedea că de multe ori se folosește termenul de extirpare). După cezariană, aceasta este a doua cea mai frecventă operație chirurgicală pentru femei. În SUA, sunt realizate aproximativ 300.000 de histerectomii anual.

Histerectomia tratează afecțiuni medicale grave, așa că medicul îți poate recomanda această operație ca ultimă soluție pentru ameliorarea anumitor simptome, sau chiar pentru a-ți salva viața când:

  • Ai sângerări vaginale anormale sau abundente și niciun alt tratament nu funcționează

  • Suferi de endometrioză, adenomioză, sau ai dureri menstruale foarte puternice la menstruație, și nu se ameliorează cu niciun alt tratament

  • Suferi de hiperplazie endometrială

  • Ai dureri pelvine severe asociate uterului, care nu pot fi reduse cu alte tratamente

  • Ai fibroame uterine sau polipi uterini recurenți

  • Suferi de prolaps uterin (când ligamentele și fibrele musculare slăbesc atât de mult încât uterul coboară înspre sau în vagin)

  • Suferi sau prezinți un risc ridicat de cancer uterin sau cervical.

În funcție de motivul pentru care este necesară, se pot efectua mai multe tipuri de histerectomie: uneori se îndepărtează doar partea superioară a uterului, iar alteori se îndepărtează inclusiv trompele uterine, cervixul și ovarele.

Deoarece uterul este locul unde se dezvoltă bebelușul, două consecințe imediate vor fi dispariția menstruației și imposibilitatea unei viitoare sarcini.

Tipuri de histerectomie

Există mai multe tipuri de histerectomie, în funcție de gravitatea afecțiunii. Medicul se va asigura în primul rând că îți recomandă această procedură doar când este 100% necesară pentru viața și nevoile tale reproductive.

Odată stabilit acest lucru, veți discuta despre tipul de histerectomie recomandat în cazul tău, respectiv dacă este sau nu nevoie să fie îndepărtate trompele uterine și ovarele:

  • Histerectomie parțială
  • Histerectomie totală
  • Histerectomie radicală

Histerectomia parțială (supracervicală) 

Printr-o histerectomie parțială, sau subtotală, medicul îndepărtează doar partea superioară a uterului (de unde și denumirea de supracervicală). Cervixul rămâne intact.

Histerectomia parțială se poate efectua vaginal, abdominal sau laparoscopic, și poate fi recomandată pentru a trata sângerările anormale, durerile pelvine, endometrioza, fibroamele uterine, prolapsul uterin sau anumite tipuri de cancer (ovarian, cervical sau uterin).

Totul despre histerectomie

Histerectomia totală 

Operația prin care se îndepărtează uterul în totalitate, inclusiv partea inferioară împreună cu cervixul, se numește histerectomie totală. În acest caz, nu sunt extirpate și ovarele.

De obicei, extirparea totală este recomandată dacă există un risc ridicat de cancer sau alte afecțiuni ginecologice, caz în care histerectomia totală se realizează ca măsură de prevenție.

Histerectomia radicală

În cadrul histerectomiei radicale, chirurgul îndepărtează uterul, cervixul, țesuturile de pe o parte și alta a cervixului, și inclusiv partea superioară a vaginului. Cel mai adesea este recomandat acest tip de procedură pentru a trata cancerul cervical sau uterin.

Histerectomia totală cu salpingo-ooforectomie bilaterală

În 50% din cazuri, histerectomia implică și ooforectomia (îndepărtarea unui ovar) sau ooforectomia bilaterală (îndepărtarea ambelor ovare). Scopul ooforectomiei este să reducă riscul sau să prevină patologiile ovariene și cancerul.

Astfel, histerectomia totală cu salpingo-ooforectomie presupune îndepărtarea uterului, a cervixului, a trompelor uterine (salpingectomie) și a ovarelor (ooforectomie).

Cum se realizează histerectomia 

Operația de histerectomie se realizează de obicei sub anestezie generală, și durează între 1 și 3 ore. Asta înseamnă că vei fi inconștientă pe parcursul procedurii, conectată la aparate care îți vor urmări activitatea cardiacă.

Se poate opta și pentru a face doar o anestezie regională (sau epidurală), astfel încât să fii conștientă dar să nu simți durere pe durata operației.

Pentru extirparea uterului și, după caz, a organelor din regiunea uterină, medicul poate avea mai multe abordări:

➤ Tipuri de histerectomie ➤ In ce consta operatia & recuperarea

Histerectomie vaginală 

Prin histerectomia vaginală, nu va exista o incizie externă. Medicul va îndepărta uterul printr-o incizie la nivelul vaginului, pe care o va închide cu fire de sutură resorbabile.

Este procedura cu cea mai rapidă recuperare (până la 4 săptămâni) și cele mai puține complicații, în urma căreia poți merge acasă  în aceeași zi. De obicei se recomandă histerectomia vaginală când nu există o afecțiune canceroasă (ex: în cazul prolapsului uterin).

Histerectomie abdominală 

În cazul histerectomiei abdominale, incizia este externă, la nivelul abdomenului, și are o dimensiune de 15 cm până la 20 cm. Incizia se poate face vertical (din zona ombilicală până la osul pubian), sau orizontal, deasupra pelvisului.

Recuperarea după histerectomia abdominală durează mai mult, și vei avea nevoie de un timp de spitalizare mai îndelungat (2-3 zile). Se recomandă operația la nivel abdominal când uterul este mărit sau dacă suferi de cancer sau afecțiuni ce se întind către alte organe din zona pelvină.

Histerectomie asistată laparoscopic 

Pentru a realiza o histerectomie laparoscopică, medicul face o incizie mică prin zona ombilicală, pe unde introduce în abdomen un tub cu cameră în capăt (laparoscop). Prin alte incizii mici sunt introduse și alte instrumente chirurgicale, cu ajutorul cărora uterul poate fi îndepărtat pe părți, prin vagin sau prin aceleași incizii din abdomen.

Recuperarea durează mai puțin decât la histerectomia abdominală și nu este la fel de dureroasă. În funcție de caz, te poți întoarce acasă în aceeași zi sau s-ar putea să ai nevoie de spitalizare peste noapte.

Recuperarea după histerectomie 

Timpul necesar pentru recuperare în urma unei histerectomii diferă în funcție de tipul de procedură, dar și de pacientă, de la 4 până la 6 săptămâni. Uneori poți părăsi spitalul în aceeași zi (în cazul histerectomiei vaginale), sau după 2-3 zile (după histerectomia abdominală).

După operație, personalul medical îți va monitoriza starea și se va asigura că nu există riscuri de complicații (ex: sângerări sau cheaguri de sânge) înainte să-ți spună că poți pleca acasă. De asemenea, medicul îți va comunica interdicțiile și recomandările pe parcursul perioadei de recuperare, inclusiv să eviți efortul fizic și să nu introduci nimic în vagin. Dacă ai întrebări despre ce ai voie sau nu ai voie să faci, acum este momentul să discuți tot cu specialistul.

Viața sexuală după histerectomie 

În general, dacă nu există complicații sau interdicții specifice din partea medicului, îți poți relua viața sexuală după 6 săptămâni de la histerectomie.

Dacă afecțiunea tratată prin îndepărtarea uterului îți afecta înainte experiența sexuală (îți cauza durere sau disconfort), rezultatul procedurii este de multe ori îmbunătățirea vieții intime.

Pe de altă parte, există situații când efectele secundare pot scădea calității vieții sexuale prin:

  • Diminuarea dorinței sexuale: ovarele produc estrogen și testosteron, iar eliminarea acestora poate duce la reducerea nivelului de hormoni și, automat, la scăderea libidoului. Situația este întâlnită la aproximativ 20% dintre femei.

  • Scăderea intensității orgasmelor: uterul și colul uterin conțin nervi stimulați în timpul actului sexual, și aceștia contribuie la atingerea orgasmului. Prin îndepărtarea uterului și a cervixului, acești nervi sunt tăiați. Această situație este rară, iar majoritatea femeilor continuă să aibă orgasm chiar și după histerectomie.

  • Apariția durerii în timpul sexului: îndepărtarea ovarelor și dispariția menstruației pot cauza simptome asemănătoare menopauzei (ex: bufeuri de căldură, transpirații nocturne etc.). Unul dintre aceste simptome poate fi uscarea țesutului vaginal, motiv pentru care sexul poate deveni dureros.

Viata sexuala dupa histerectomie ➤ Descopera aici!

Sfaturi pentru femeile care au suferit o operație de histerectomie 

Îți recomandăm să asculți întotdeauna sfaturile medicului care ți-a efectuat operația de histerectomie. Acesta îți cunoaște cel mai bine istoricul medical și starea de sănătate, și îți poate oferi cele mai potrivite recomandări pentru tine.

Dacă ai trecut printr-o astfel de operație, uite câteva sfaturi generale:

Este normal să ai sângerări ușoare în primele 1-6 săptămâni. Nu folosi tampoane. Alege absorbante sau protejslipuri 100% organice, care nu conțin nicio substanță dăunătoare ce poate crește riscul de infecții.
Evită să ridici obiecte grele în primele 4-6 săptămâni.
Nu introduce nimic în vagin și evită sexul cu penetrare pentru 6 săptămâni, sau conform indicațiilor medicale.
Prezintă-te mereu la controalele periodice, conform indicațiilor medicului. Acesta va urmări procesul de recuperare și va observa dacă mai e nevoie de măsuri suplimentare.

Un alt lucru foarte important este să ai răbdare cu tine. Ascultă-ți corpul și reia-ți viața sexuală treptat, în ritmul propriu. Evitarea actului sexual pentru 6 săptămâni este doar recomandarea minimă. Aceasta nu trebuie să pună presiune pe tine dacă la finalul perioadei nu te simți pregătită.

Multe femei asociază lipsa uterului sau a organelor reproductive feminine, cu pierderea feminității. Din punct de vedere emoțional, acest lucru te poate afecta și îți poate reduce inclusiv interesul pentru sex. Dacă te regăsești în această situație, consilierea psihologică te poate ajuta.

Amintește-ți că menstruația, ciclul menstrual și sarcina sunt lucruri care fac parte din feminitate, dar NU o definesc. Sânii, uterul, ovarele și celelalte organe reproductive fac parte din călătoria ta, dar nu îți constituie identitatea. Nu ești mai puțin femeie după o histerectomie, căci feminitatea ta stă în multe alte lucruri: inclusiv în forța de a te recrea, în puterea de a depăși obstacolele și în capacitatea ta de a te autodefini.

Întrebări frecvente privind histerectomia 

Dacă ai și alte întrebări cu privire la recuperare și viața de după histerectomie, citește și această secțiune. Uite câteva întrebări frecvente ale femeilor care au trecut prin această operație:

La ce să mă aștept în primele săptămâni după histerectomie totală? 

Recuperarea după histerectomie durează, de regulă, între 4 și 6 săptămâni. Astfel că în primele săptămâni este normal să observi:

  • Scurgeri vaginale: scurgerile de culoare roz sau maronie pe perioade scurte și în cantități mici sunt normale. Dar dacă ai scurgeri vaginale care persistă, fă o vizită la medicul ginecolog. Pot exista mai multe cauze, despre care ți-am spus totul AICI.

  • Sângerări vaginale: este normal să elimini cantități mici de sânge în primele câteva săptămâni după histerectomie. Nu folosi tampoane, ci alege produse de îngrijire intimă naturale, cum sunt absorbantele din bumbac 100% organic (îți protejează flora intimă și nu conțin ingrediente toxice care provoacă iritații și mâncărimi) și un gel intim din ingrediente naturale pentru o curățare blândă, fără parfumuri și alți agenți iritanți. Dacă după 4 săptămâni încă ai sângerări, sau sunt abundente, discută cu medicul.

  • Mâncărimi, usturime sau durere: aceste simptome sunt normale la nivelul inciziei, până când rana se vindecă. Medicul îți poate prescrie analgezice sau alte medicamente pentru ameliorarea simptomelor.

Când/cât de repede pot să fac sex după histerectomie totală abdominală?

Recomandarea generală este să eviți contactul sexual în primele 6 săptămâni de după histerectomie. Dar timpul de așteptare diferă de la femeie la femeie, inclusiv în funcție de starea de sănătate, complicații și ritmul de recuperare.

Urmează indicațiile medicului în legătură cu reluarea vieții sexuale. Acesta poate face inclusiv o evaluare ecografică pentru a confirma dacă îți poți relua activitatea sexuală în siguranță.

Ce complicații pot apărea în cazul histerectomiei? 

Ca orice altă intervenție chirurgicală, histerectomia poate fi urmată de anumite complicații. Printre acestea se numără simptomele asemănătoare menopauzei (ex: uscăciune vaginală, bufeuri de căldură etc.) și diminuarea dorinței sexuale.

Alte complicații pot fi diverse infecții, slăbirea mușchilor pelvieni, durere la contactul sexual sau scăderea în intensitate a plăcerii, sângerări abundente, cheaguri de sânge, incontinență urinară sau constipație.

Voi avea durere la actul sexual după operație? 

În general, dacă aștepți să treacă perioada recomandată de medic, nu ar trebui să simți durere în timpul actului sexual. Însă dacă există complicații sau dacă te confrunți cu uscăciune vaginală, sexul poate fi dureros. Se recomandă să încerci diverse poziții și să folosești un lubrifiant și, dacă durerea persistă, să discuți acest lucru cu medicul tău.

Mai pot avea orgasm după histerectomie totală? 

Pentru majoritatea femeilor, histerectomia nu afectează capacitatea de a simți plăcere sau de a avea un orgasm.

Dar există și situații în care femeile afirmă că nu mai pot avea orgasme intense, sau nu le mai pot avea deloc. Acest lucru se întâmplă rar, și se explică prin faptul că îndepărtarea uterului și a cervixului implică tăierea anumitor nervi stimulați în timpul sexului.

Care sunt riscurile intervenției de histerectomie?

Sângerarea excesivă și prolapsul uterin sunt printre cele mai frecvente riscuri ale intervenției de histerectomie. Există, de asemenea, riscul infecțiilor postoperatorii și cel al lezării organelor din regiunea pelvină (ex: vase de sânge, intestine, uretră, vezică urinară).

Și anestezia realizată odată cu histerectomia prezintă anumite riscuri. Unele paciente au reacții alergice la anumite anestezice sau se confruntă cu probleme cardiovasculare sau respiratorii. Toate acestea ar trebui comunicate medicului înainte.

#laviENROUSH
Dialoguri libere, fără tabuuri
Pentru scopuri precum afișarea de conținut personalizat, folosim module cookie sau tehnologii similare. Apăsând Accept, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Află in sectiunea Politica de Cookies mai multe despre cookie-uri, inclusiv despre posibilitatea retragerii acordului.