Amenoreea reprezintă absența menstruației — primară (niciodată apărută până la 15-16 ani) sau secundară (dispariția menstruației timp de 3 sau mai multe luni consecutive). Cauzele includ sarcina, stresul, pierderea bruscă în greutate, dezechilibre hormonale sau afecțiuni ovariene.
Cauzele pentru absența sau întârzierea ciclului pot fi foarte variate. La rândul lor, ele diferă în funcție de tipul amenoreei.
Amenoreea primară are la bază de cele mai multe ori dereglări hormonale sau diverse probleme anatomice de dezvoltare a vaginului, uterului sau himenului. Problemele la nivelul hipotalamusului, probleme genetice precum sindromul Turner sau pubertatea întârziată pot fi și ele cauze ale amenoreei primare.
Pe când amenoreea secundară poate fi cauzată de o sarcină, cum am spus și mai sus, dar și de anumite pastile, stres, probleme hormonale, scăderea bruscă în greutate sau alte probleme de sănătate. Insuficiența ovariană primară, sindromul ovarelor polichistice, probleme la nivelul creierului/hipotalamusului sau insuficiența renală pot fi și ele cauze ale amenoreei secundare.
Mai jos vorbim despre câteva dintre cauzele cele mai frecvente ale amenoreei, dar și când este și când nu este normal să întârzie sau să se oprească brusc menstruația.
Există cazuri când este normal ca menstruația să se oprească, și numim aceste situații amenoree naturală. Vorbim aici despre condiții cum ar fi apariția unei sarcini. Atunci când rămâi însărcinată, unul dintre primele semne este absența menstruației, iar asta este perfect normal.
La fel, amenoreea este normală pe perioada alăptării, când prolactina (hormonul care contribuie la producția laptelui matern) împiedică ovulația și revenirea ciclului menstrual normal. De aceea dacă alăptezi la sân este posibil să treacă chiar și un an până când amenoreea trece și revin menstruațiile.
Și, desigur, vorbim despre amenoree ca proces natural în cazul menopauzei, care practic prin asta se definește: sfârșitul ciclului menstrual și oprirea menstruațiilor. După vârsta de 40-50 de ani (uneori chiar și mai repede), o amenoree de 12 luni este clasificată drept menopauză.

Știi deja că anticoncepționalele, sau pilulele contraceptive, îți afectează în mod direct nivelul hormonal și ciclul menstrual. Dacă nu știi, hai să vorbim: am povestit acum ceva timp pe blog totul despre pilulele contraceptive.
Așadar, o altă cauză foarte frecventă pentru absența menstruației poate fi începerea unui tratament cu contraceptive, până când corpul se obișnuiește cu hormonii sintetici și ciclul menstrual se reglează.
Există și cazuri în care persoanelor care iau contraceptive pur și simplu le dispare menstruația. Se poate întâmpla atât cu cele orale, cât și din cauza celor cu administrare pe cale injectabilă sau prin implantare. Inclusiv unele tipuri de sterilet pot duce la amenoree, și chiar și după încetarea folosirii acestora poate să dureze ceva timp până când ovulația și menstruațiile revin la normal.
Te-ai întrebat vreodată dacă paracetamolul oprește menstruația? Răspunsul este nu, dar există o mulțime de alte medicamente care o fac. Printre pastilele a căror administrare poate duce la amenoree se regăsesc:
Există oare vreo problemă de sănătate unde stilul de viață nu este una dintre cauzele principale? Activitatea zilnică, nivelul de stres, dieta, masa corporală, efortul fizic, toate îți influențează sistemul imunitar și starea de sănătate în foarte multe privințe, iar sistemul reproductiv și ciclul menstrual nu fac excepție. Așadar, uneori la apariția amenoreei contribuie și factori legați de stilul de viață ca:
Echilibrul hormonal stă la baza unui ciclu menstrual normal. Estrogenul și progesteronul sunt doi hormoni reproductivi produși la nivelul ovarelor și care au o influență directă asupra ovulației.
Astfel că dezechilibrul hormonal este printre cele mai importante cauze ale amenoreei, și există mai multe probleme de sănătate care îl pot provoca:
Nu în ultimul rând, problemele anatomice la nivelul organelor reproductive pot duce la amenoree, și în această categorie includem:
Anomalii structurale ale vaginului: dacă există o anomalie anatomică (spre exemplu o membrană) ce blochează canalul vaginal, este posibil ca sângerarea să nu poată trece vizibil de uter sau cervix și să nu poată fi eliminată.
Conform definiției, amenoreea se manifestă prin absența menstruației. În funcție de cauza de la care a pornit, aceasta mai poate fi însoțită și de alte semne și simptome, printre care:
Imediat ce realizezi că suferi de amenoree. În cele mai multe dintre cazuri, dacă nu ești însărcinată sau nu ești la menopauză, amenoreea nu este normală. De aceea, dacă ai vârsta de 15 ani și nu ți-a venit încă prima menstruație, sau dacă dintr-o dată trec 3 luni consecutive fără menstră fără un motiv natural, mergi cât mai curând la un consult ginecologic pentru a depista cauza și a găsi o soluție.
Cu atât mai mult se recomandă un consult ginecologic dacă amenoreea este însoțită și de alte simptome dintre cele enumerate mai sus. Programează un consult cât mai repede dacă:
Suntem sigure că ai o mulțime de întrebări care îți roiesc în minte dacă suferi de amenoree, și este normal să fii confuză. De ce nu ți-a venit niciodată deși ai deja 15 ani și toate prietenele tale au avut deja prima menstruație? De ce brusc ți-a dispărut menstruația? Există pastile pentru provocarea menstruației? Ce poți face pentru revenirea menstruației?
Menstruația este naturală, și când aceasta este inexistentă sau dispare brusc, este normal să te întrebi ce este în neregulă. Ei bine, medicul tău este cel care te poate ajuta să găsești toate răspunsurile, deci el este cel pe care trebuie să-l întrebi. Tot! Tot ce te îngrijorează. Uite câteva întrebări cu care ai putea începe (dar bineînțeles că dacă te frământă și alte lucruri legate de sănătatea ta reproductivă, lista poate continua cu multe alte puncte):
Medicul ginecolog este cel care pune diagnosticul și care stabilește cauza. Pentru a face acest lucru, te va întreba de câte luni ți s-a oprit menstruația, dacă ai și alte simptome, care este istoricul tău medical și alte detalii despre ciclul tău menstrual (dacă este regulat sau neregulat, dacă ai suferit de amenoree sau alte dereglări menstruale în trecut etc.). Va fi nevoie și de o examinare fizică pentru un diagnostic cât mai corect.
Analize de sânge
Pe lângă consultul ginecologic, medicul poate solicita și alte teste genetice și analize de sânge pentru a stabili cauza exactă a amenoreei și pentru a-ți alege cel mai bun tratament. În sânge se poate observa nivelul hormonal și astfel pot fi depistate dereglări ale glandelor suprarenale sau ale tiroidei. Astfel că este posibil să faci și teste:
Investigații imagistice
Investigațiile RMN și ecografiile cu ultrasunete sunt alte analize suplimentare care se pot face pentru a diagnostica amenoreea și cauza acesteia. Ele pot ajuta la detectarea problemelor la nivelul glandei pituitare sau al organelor reproductive (ovare, uter).
Amenoreea naturală, respectiv absența menstruației pe timpul sarcinii, alăptării sau menopauzei, nu trebuie tratată. Poți să stai liniștită, este perfect normal să nu ai menstre în aceste perioade ale vieții.
Pentru celelalte tipuri de amenoree, tratamentul se va acorda în funcție de cauză și istoric medical. Spre exemplu, dacă factorul care îți provoacă absența menstruației este:
Foarte rar, sunt cazuri când unica soluție pentru a scăpa de amenoree și a avea menstruații este operația chirurgicală. Medicul poate interveni pe cale chirurgicală când există o problemă la nivel anatomic precum un chist sau o tumoare la nivelul uterului, ovarelor sau glandei pituitare. Odată ce această tumoare este eliminată, menstruațiile ar trebui să revină la normal.
Factorii de risc pentru amenoree sunt legați, în principiu, de stilul de viață și de istoricul medical. Astfel, ești mai predispusă la această problemă dacă ai:
Cu toate că amenoreea nu este, de cele mai multe ori, periculoasă, în sensul că nu îți amenință viața, ea îți amenință calitatea vieții. În funcție de cauzele sale, amenoreea netratată poate duce la complicații pe termen lung:
Esențial este să înțelegi că ciclul menstrual este o funcție naturală și normală care arată că organismul tău funcționează corect. Oricât de bine ar suna să scapi de vizitele lunare ale sângerărilor menstruale, absența lor nu este normală și înseamnă că există un dezechilibru în corp. Amenoreea poate indica o problemă de sănătate mai gravă, și de aceea este important să ajungi cât mai curând la medic pentru diagnostic și tratament.

Aici suntem între prietene. Doar pentru că am atins toate subiectele principale legate de amenoree, nu înseamnă că nu ne mai poți pune și alte întrebări. De fapt, chiar asta faci când povestești cu o prietenă: ea îți spune cât mai multe informații utile, apoi tu mai pui și acele ultime întrebări care te frământă.
Asta facem și noi: pe final de articol, încercăm să-ți oferim și acele răspunsuri pe care este posibil să nu le fi primit în restul articolului, dar pe care știm că ți-ar plăcea să le afli.
Se consideră amenoree când nu ai avut menstruație niciodată sau când nu ți-a venit timp de 3 luni consecutive. Iar când vorbim despre timpul necesar ca ciclul să revină la normal, totul depinde de cauză și de cât de repede soliciți ajutorul unui specialist:
Poate fi mai dificil să rămâi însărcinată dacă ai amenoree, însă nu este imposibil. De regulă, lipsa menstruației indică faptul că nu a existat ovulație, iar fără ovulație nu poate avea loc o sarcină. Totuși, este posibil ca ovulația să aibă loc, mai ales atunci când amenoreea are la bază o cauză de natură hormonală, așa că nu se exclude complet posibilitatea să rămâi însărcinată.
Cel mai bun exemplu este după naștere: pe perioada alăptării, chiar dacă încă nu ți-a revenit menstruația, în continuare este posibil să rămâi însărcinată chiar și la numai 4 săptămâni postpartum.
Da. Orice dereglare hormonală sau schimbare majoră în viață îți poate afecta stilul de viață, și este important să ai grijă întotdeauna de corpul tău pentru ca menstruațiile să continue să vină periodic. Spre exemplu, chiar dacă menstruația ți-a revenit după o perioadă stresantă, aceasta poate să dispară din nou dacă urmează o nouă perioadă de stres cronic. La fel și în cazul masei corporale prea scăzute, al sarcinii sau al dezechilibrelor hormonale.
Dacă ți s-a întâmplat asta, stai liniștită: nu ești singură, și se întâmplă destul de frecvent să apară o absență temporară a menstruației (chiar și până la 3 luni!) după ce încetezi tratamentul cu pilula contraceptivă! Este doar corpul tău care are nevoie de timp să înceapă din nou să producă în mod natural hormonii de care ai nevoie pentru ovulație și menstruație.
Există chiar și o denumire pentru această problemă, se numește amenoree post-medicație contraceptivă (post-pill amenorrhea în limba engleză). Conform cercetărilor, aproximativ 3-6% dintre femei pot avea amenoree după ce încetează administrarea anticoncepționalelor, iar riscul crește și mai mult dacă ciclul menstrual era neregulat. Totuși, dacă menstra lipsește pentru mai mult de 4-6 luni, discută cu medicul specialist.
Nu, amenoreea nu înseamnă automat și infertilitate. Dar lipsa menstruației - și implicit a ovulației - poate duce la imposibilitatea de a rămâne însărcinată. Așa că discută acest aspect cu medicul ginecolog dacă îți dorești o sarcină, dar menstruația este absentă sau neregulată.